Istoric invatamant tehnic din Moldova

• 1562-1563: Despot Vodă (Iacob Eraclid), personaj cu o biografie fabuloasă, asigură condiţii pentru înfiinţarea Academiei de la Cotnari, aceasta fiind denumită şi “Şcoala latină” (“Schola latina”) şi în cadrul căreia erau cuprinşi circa 150-200 de elevi sau studenţi (link) pentru o perioadă propusă de 5 ani. Se consideră că şcoala a avut un nivel de colegiu sau gimnaziu şi a avut o existenţă de peste un secol (link).

• 1574-1578: Domnitorul Petru Şchiopul a stabilit funcţionarea unei şcoli latine, cu profesori iezuiţi aduşi din Polonia (Istoria educației în România).

• 1634: Domnitorul Vasile Lupu a înfiinţat prima şcoală domnească (Academia Vasiliană), urmând modelul Academiei de la Kiev, create de mitropolitul Petru Movilă. Din 1640, Academia Vasiliană a avut sediul la biserica Trei Ierarhi, întemeiată de asemenea de domnitorul Vasile Lupu. Între absolvenţii Academiei Vasiliene se va afla şi viitorul domnitor Dimitrie Cantemir, personalitate importantă a istoriei şi culturii române.

• 1644: Domnitorul Vasile Lupu a pus bazele Academiei de la Iaşi.

• 1707: Antioh Cantemir înfiinţează Academia Domnească din Iaşi, activităţile didactice având loc în limba greacă (Istoria educației în România). În Cronologia Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se arată că Academia Domnească de la Iași a fost înființată din inițiativa lui Nicolae Mavrocordat şi cu sprijinul patriarhului Hrisant Notara al Ierusalimului.

• 1765: Domnitorul Grigore Ghica confirmă transformarea Academiei din Iaşi în Academie Domnească.

• 1803: Veniamin Costachi a creat Seminarul de la Socola, acesta constituind prima şcoală superioară în limba română din Principate.

• 1813: Gheorghe Asachi creează la Iași prima școală de ingineri hotarnici şi ingineri civili, cu predare în limba română.

• 1834 (20 noiembrie): se deschide cursul unei facultăţi de filozofie, fiind înfiinţată o structură ce se va numi din 1835 Academia Mihăileană, o dată cu inaugurarea unui local propriu.

• 1835: Academia Mihăileană (1835-1847) este considerată prima instituţie de învăţământ superior modernă din Moldova.

• 1860 (26 octombrie): este înfiinţată Universitatea din Iaşi, în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, al cărei nume universitatea îl va prelua, sub această formă, din 1960 (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași). În cadrul universității se vor preda discipline de mecanică teoretică şi de tehnologie mecanică (link). Denumirea instituţiei va fi cea de “Universitatea din Iaşi”.

• 1912: prin noul regulament al Facultății de Științe din Universitate, se înfiinţează învăţământul superior electrotehnic, chimic aplicat şi agronomic, unele dintre aceste direcţii fiind incluse ulterior în ceea ce va fi Şcoala Politehnică.

• 1923: este promovată o lege prin care universităţile au dreptul de a conferi titlul de inginer. Ca urmare, în facultăţile de ştiinţe se înfiinţează specializări inginereşti, cu o durată de pregătire de 4 ani.

• 1933: Prin decretul regal nr. 3119 din 2 decembrie 1942, se stabileşte denumirea de Universitatea Mihăileană din Iaşi.

• 1937: Învăţământul superior tehnic este organizat separat de cel specific Universităţii din Iaşi, prin crearea „Şcolii Politehnice” Iaşi. Conform unei legi din 20 martie 1937, titlul de inginer putea fi acordat numai de şcolile politehnice. La 6 aprilie 1937, lua ființă Școala Politehnică Gheorghe Asachi din Iași, primul rector fiind profesorul de chimie
  tehnologică Cristea Otin. Prin Decretul din 3 decembrie 1937, publicat în Monitorul Oficial din 8 decembrie 1937, se legifera înfiinţarea Şcolii Politehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi. Şcoala va începe să funcţioneze în mod efectiv la 1 octombrie 1938.

• 1941: Se decide transferarea Școlii Politehnice din Iași la Cernăuți (după 22 iunie 1941) și cea mai mare parte a corpului profesoral acceptă să se deplaseze la Cernăuţi, cu speranţa unei reveniri la Iaşi.

• 1942: Prin decretul-lege 886 din 2 decembrie 1942, mai vechea universitate ieşeană primeşte numele de “Universitatea Cuza Vodă”.

• 1944: Şcoala Politehnică de la Cernăuţi este evacuată la Turnu Severin cu tot corpul profesoral, cu studenţii, cu personalul administrativ şi cu o parte din baza materială. Cursurile de la Cernăuţi se închid pe 21 martie 1944 şi după 5 zile se reîncepe activitatea la Turnu Severin.

• 1944, 23 aprilie: pentru a evita distrugerea prin bombardamentele intense efectuate asupra orașului Turnu Severin, Școala Politehnică este mutată în comuna Deveselu.

• 1944: După o cerere de găzduire temporară la Timişoara, cerere neurmată de alte acţiuni, Şcoala Politehnică ieşeană primeşte dreptul de stabilire provizorie în Bucureşti, în clădirea Academiei de Înalte Studii Comerciale, din Piaţa Romană.

• 1945: Politehnica revine la Iaşi, primind un spaţiu în vechiul local al Universității, inutilizabil inițial într-o proporție de două treimi. Cursurile se redeschid oficial la 13 mai 1945.

• 1946: ca urmare a iniţiativei profesorului Dumitru Mangeron, se pun bazele publicaţiei „Buletinul Institutului Politehnic din Iaşi” aceasta fiind publicația științifică a cadrelor didactice şi cercetătorilor din politehnica ieşeană.

• 1948: Şcoala Politehnică “Gheorghe Asachi” devine Institutul Politehnic “Gh. Asachi”, cu patru facultăţi (Chimie industrială, Electromecanică, Construcţii şi Mecanică).

• 1993, 17 mai: în cadrul reformei învăţământului superior, Institutul Politehnic „Gh. Asachi” din Iaşi devine „Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi”. În 2014, universitatea includea 11 facultăţi (Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Facultatea de Construcţii şi Instalaţii, Facultatea de Arhitectură, Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor şi Facultatea de Textile – Pielărie şi Management Industrial.)
  

Material elaborat de Prof. Dr. Ing. Laurențiu Slătineanu